lun. aug. 19th, 2019

Lider de Opinie – Stiri din Dambovita

Trimite știrea ta 0735240250 redactie@liderdeopinie.ro

Politică pe stadion!? Meciul AFC Chindia – PNL Târgoviște

2 min read

Scandal cu zi politic între  PNL Târgoviște și AFC Chindia, după ce liberalii au protestat la partida Chindia – Viitorul desfășurată pe stadionul ploieștean Ilie Oană.

Mai mulți membri PNL Târgoviște au vrut să intre pe stadion cu tricouri galbene cu inscripția „Vrem stadion nou! Târgoviștea merită! Respectați-vă promisiunile!”, îndreptată, evident împotriva autorităților locale. PNL Târgoviște a tot atacat subiectul stadionului, în contextul lipsei unei arene dâmbovițene pe care să joace proaspăt promovată Chindia Târgoviște.

Doar câțiva liberali au reușit să intre cu tricourile pentru că au fost opriți de forțele de ordine.

“Un grup format din peste 30 de suporteri târgovișteni, toți plătitori de bilete și care au ajuns la Ploiești pe propria cheltuială, a fost ținut de jandarmi la poarta stadionului, la solicitarea expresă a unui reprezentant al clubului organizator, F.C Chindia, dl. Dragoș Clipea.

Explicația a fost aceea că suporterii purtau tricouri inscripționate cu mesajul „Vrem stadion nou! Târgoviștea merită! Respectați-vă promisiunile!” , fapt ce ar fi deranjat în opinia reprezentantului clubului organizator, șefii Primăriei Târgoviște.  Aceiași care le alimentează bugetul din bani publici, din care își încasează și salariile.” a transmis PNL Târgoviște.

Clubul a răspuns, ulterior, afirmând că interdicția s-a bazat pe regulamentele sportive: “ Deoarece la jocul cu Viitorul, suporteri aparținând unui grup politic târgoviștean, echipați cu tricouri inscripționate, doreau să intre pe stadion cu intenția de a transmite mesaje politice sau chiar de a desfășura o acțiune politică, conducerea clubului împreună cu Brigada Mobilă de Jandarmi Prahova și cu Responsabilul cu Ordinea și Siguranța au luat decizia de a nu le permite accesul, respectând astfel prevederile art. 56, alin. 4 lit. m din Regulamentului de Organizare a Activității Fotbalistice (“Promovarea prin orice mijloace a unor mesaje politice sau desfășurarea altor acțiuni politice în incinta sau în imediata vecinătate a stadionului este strict interzisă înainte, în timpul și după joc”).”

Cum stadionul este un bun instrument de campanie, pentru toată lumea, sigur că subiectul va continua să fie întors pe toate părțile.

Distribuie articolul

1 thought on “Politică pe stadion!? Meciul AFC Chindia – PNL Târgoviște

Comments are closed.

Copyright © All rights reserved. | Designed by SYSLOG.