O bătrână de 87 de ani din Iași, dusă la salvare cu o roabă. Ce spun reprezentanții serviciului de ambulanță

O situație halucinantă s-a petrecut la Iași. O bătrână de 87 de ani a fost surprinsă de un martor în timp ce era cărată cu roaba la Ambulanța BGS. Imaginile publicate în mediul online au devenit imediat virale. Reprezentanții serviciului de ambulanță au trimis un punct de vedere în urma celor întâmplate. Iată cum se apară.

O înregistrare halucinantă a făcut înonjurul internetului. O femeie a fost surprinsă în timp ce era transportată cu roaba la ambulanță.

„Serviciu ambulanță BGS a băgat baba în roabă, să moară familia mea”, se aude în înregistrarea devenită virală pe internet.

CITEȘTE ȘI: SCENE DE GROAZĂ ÎN CAPITALĂ. O FETIȚĂ DE 12 ANI A FOST CĂLCATĂ DE TRAMVAI. A FOST TRANSPORTATĂ DE URGENȚĂ LA SPITAL

Administratorul firmei spune că ambulanța are targă, dar că familia a ales acest mijloc de transport.

„Noi facem transportul acestor persoane, sunt persoane dializate. Nu sunt persoane care au o urgență medicală reală.

Practic le deplasăm de la domiciliu pentru că au o anumită problemă de locomoție. În cazul de față, am discutat cu aparținătorii, cu toate părțile implicate. Fiii doamnei au hotărât ca doamna, care stă la 1, să fie adusă de ei la mașină. Și-au amenjat acel mijloc de transport spre a o aduce la ambulanță. Noi avem ambulanțele cu tot ce trebuie, dar ei nu acceptă. Practic ne-o aduce jos. (…) Noi avem și căruț de transport. Structura blocului este cu niște holuri strâmte pe care nicio targă nu poate fi folosită”, a declarat pentru Observator Eduard Sersea, administrator firmă BGS.

Unul dintre copiii femeii a făcut primele declarații

Unul dintre fiii bătrânei a explicat faptul că ambulanța vine doar cu șofer și că targa era prea mare pentru a intra în holul blocului. Bătrâna locuiește singură, iar copiii sunt cei care vin rând pe rând pentru a o ajuta să meargă la spital atunci când este nevoie.

„Am spus și la BGS, mai dați un brancardier și găsiți o soluție. Eu atâta pot și atâta m-a dus capul să fac o rampă pe scări din lemn, până la etajul 1, care cu o roabă este cel mai eficace și cel mai ușor lucru. De trei ori pe săptămână o ducem cu roaba. Mama e veche în dializare de 20 și ceva de ani. Are 87 de ani, a căzut și la pat. Sunt 3 luni de când o transportăm așa. Am făcut o rampă din două scânduri lipite. Ne-au lăsat pe noi să o cărăm”, a declarat fiul bătrânei pentru Observator.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *