Organizația paramilitară Wagner are în vedere recrutarea de femei deținute din închisorile rusești și trimiterea lor să lupte în Ucraina, după ce a făcut același lucru cu bărbații, a declarat miercuri liderul acesteia, Evgheni Prigojin, potrivit AFP.

Evgheni PrigojinFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
„Nu numai ca infirmiere sau operatori, ci și în grupuri de sabotaj sau echipe de lunetiști. Știm cu toții că acest lucru a fost deja făcut pe scară largă”, a spus Prigojin.
Liderul wagnerian se referea în mod clar la femeile lunetiști și la cele din grupurile de partizani care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și care au fost evidențiate de propaganda sovietică.
„Lucrăm în acest sens. Există rezistență, dar cred că vom trece peste ea”, a adăugat Evgheni Prigojin, citat de serviciul său de presă pe Telegram.
El a reacționat la un mesaj al unui politician rus din Urali, care susține că femeile deținute într-o închisoare din orașul Nijni Tagil au cerut să fie trimise pe frontul ucrainean pentru a ajuta armata rusă.
În ultimele luni, Wagner este suspectat că a recrutat în masă bărbați deținuți în închisorile rusești și apoi i-a trimis să lupte pe frontul din Ucraina în schimbul promisiunii unei grațieri și a unor stimulente financiare atractive.
Din 2014, grupul a fost acuzat că servește din umbră interesele regimului președintelui rus Vladimir Putin și că a comis abuzuri în numeroase zone de conflict, inclusiv în Siria și în țări africane.
În septembrie, Evgheni Prigojin, în vârstă de 61 de ani, a recunoscut că a fondat organizația, după ani de negare, și că acum operează în Rusia în mod deschisă, semn al unei anumite ascensiuni în putere.