Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care nu și-a părăsit până acum țara de când Rusia a declanșat invazia asupra Ucrainei pe 24 februarie, este primit miercuri seară la Casa Albă de către președintele american Joe Biden, iar apoi se va adresa Congresului SUA, într-o vizită istorică la Washington, care vor furniza țării sale cel mai sofisticat sistem de apărare antiaeriană, Patriot, scrie AFP.

Steagurile american și ucrainean, la WashingtonFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Vizita lui Zelenski în Statele Unite evidențiază faptul că Washingtonul va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, a transmis purtătoarea de cuvânt a executivului american, Karine Jean-Pierre.
Această vizită, care va întâmpinată cu anunțul unui nou pachet de ajutor militar american pentru Ucraina, descris ca fiind „semnificativ” și incluzând în special sistemul de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, sună ca o sfidare pentru Vladimir Putin.
- „Pachetul de astăzi include pentru prima dată sistemul de apărare aeriană Patriot, care este capabil să doboare rachete de croazieră, rachete balistice cu rază scurtă de acțiune și avioane la o altitudine mult mai mare decât sistemele de apărare furnizate până în prezent”, a declarat secretarul de Stat american Antony Blinken.
Liderul de la Kremlin a promis miercuri că va continua să sporească capacitățile armatei sale și potențialul nuclear al acesteia, negând în același timp orice responsabilitate pentru „tragedia comună” din Ucraina.
Luând cuvântul la o reuniune de amploare cu ofițerii superiori, Vladimir Putin a anunțat că noile rachete de croazieră hipersonice rusești Zircon vor intra în serviciu „la începutul lunii ianuarie” și că intenționează să crească numărul de personal al armatei ruse la 1,5 milioane.
Ministrul său al apărării, Serghei Șoigu, a dat asigurări că trupele rusești luptă împotriva „forțelor combinate ale Occidentului” și a dezvăluit că Moscova intenționează să creeze baze pentru a-și sprijini flota în Mariupol și Berdiansk, două orașe ocupate din sudul Ucrainei.
Vizita lui Zelenski în Statele Unite arată că Washingtonul va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi nevoie”, a declarat Karine Jean-Pierre, purtător de cuvânt al executivului american.
La Moscova, Kremlinul a avertizat miercuri că noi livrări de arme americane către Ucraina nu ar face decât să agraveze conflictul. Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat, de asemenea, că nu se așteaptă ca Zelenski să-și schimbe poziția privind refuzul său de a negocia cu Vladimir Putin.
Într-un tweet de miercuri dimineață, președintele ucrainean a explicat că merge în SUA pentru a consolida „rezistența și capacitățile de apărare” ale Ucrainei.
O întâlnire de „câteva ore scurte”
La 1 septembrie 2021, Volodimir Zelenski a fost primit la Casa Albă de Joe Biden, care i-a promis că îl va sprijini împotriva Rusiei.
Miercuri, cei doi bărbați de stat se întâlnesc în același loc, dar la o scară istorică complet diferită: este prima lor întâlnire în carne și oase de când Rusia a atacat Ucraina, făcând din președintele ucrainean un lider de renume mondial și din Joe Biden comandantul-șef al taberei occidentale împotriva Rusiei.
În timpul deplasării, care este supusă unor constrângeri excepționale de securitate și care va dura doar „câteva ore scurte”, Zelenski va avea mai întâi o întâlnire cu omologul său american și cu echipa sa la Casa Albă, înainte de o conferință de presă, a precizat un înalt responsabil american.
Sursa, care a cerut să rămână anonimă, a declarat că executivul american va prezenta un nou pachet de ajutor pentru Ucraina, inclusiv sistemul de rachete sol-aer Patriot.
De asemenea, legislatorii americani urmează să voteze un nou pachet masiv de sprijin pentru Ucraina, în valoare de aproape 45 de miliarde de dolari.
Marți, în timpul unei deplasări în cel mai fierbinte punct de pe linia frontului, la Bahmut (est), președintele ucrainean a ridicat deja, într-un fel, vălul. Primind un steag de la luptători, el a spus: „Îl vom da Congresului american, președintelui american. Suntem recunoscători pentru sprijinul lor, dar nu este suficient”.
Dezvoltarea armatei
Statele Unite, de departe cel mai mare donator al Kievului, au oferit deja un ajutor de aproape 50 de miliarde de dolari acestei țări devastate de război, inclusiv 20 de miliarde de dolari în arme și asistență militară, potrivit estimărilor experților.
Ministrul rus al Apărării a declarat că una dintre „prioritățile” pentru 2023 va fi „continuarea desfășurării operațiunii speciale (în Ucraina) până când toate sarcinile sale vor fi finalizate”.
Forțele armate și capacitățile de luptă ale acestora „sunt în continuă și zilnică creștere. Și acest proces, desigur, îl vom dezvolta”, a declarat Vladimir Putin în timpul întâlnirii.
Pe teren, luptele au continuat miercuri, iar statul major ucrainean a raportat atacuri rusești, inclusiv bombardamente, în est și nord-est. Cel puțin cinci persoane au fost ucise și 17 rănite în ultimele 24 de ore în țară, potrivit președinției.
Armata rusă a declarat că a capturat „noi înălțimi și linii de comandă” în apropiere de Donețk, bastionul separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei.
După o serie de eșecuri militare rusești în nord-estul și sudul Ucrainei, majoritatea luptelor sunt concentrate în est.
Din octombrie, Rusia bombardează masiv infrastructura ucraineană, provocând întreruperi de energie electrică și apă.
Livrarea sistemelor Patriot este menită să contracareze aceste atacuri.
___