Fabian O’Neill, fostul internațional uruguayan, a decedat duminică la vârsta de 49 ani.

Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia
Fabian O’Neill a decedat la vârsta de 49 de ani
Fabian O’Neill a evoluat în cariera sa pentru Club Nacional, Cagliari, Juventus Torino și Perugia.
A strâns 19 selecții la echipa națională de fotbal a Uruguayului, pentru care a marcat de două ori.
Anunțul decesului său a fost făcut de către italienii de la Gazzetta dello Sport.
„Doliu în fotbal: Magicianul Fabian O’Neill, fostul jucător al celor de la Cagliari, Juventus și Perugia, ne-a părăsit la 49 de ani. A fost internat la terapie intensivă la Clinica Medicală Uruguayană din Montevideo.” – au scris aceștia.
Conform presei din Uruguay, problemele pe care acesta le-a avut cu alcoolul după încheierea carierei de fotbalist profesionist i-au înrăutățit starea de sănătate, iar medicii nu l-au mai putut salva.
Fabian O’Neill a câștigat titlul de campion în Uruguay cu cei de la Club Nacional.