Cum vor merge trenurile românești în 2023 și câteva curiozități despre bilete, viteze și distanțe feroviare

​Trenurile românești vor circula și în 2023 cu o viteză medie de 45 km/h, chiar dacă pe mici porțiuni vor fi mai rapide decât în acest an. Revin trenurile Intercity, deși nu avem linii prea grozave, iar în articol puteți citi despre călătoriile cu trenul între diversele orașe ale țării. Cât durează drumul, cât costă, câte trenuri sunt și mai multe curiozități.

Tren al CFR CalatoriFoto: Stefania Gal

Informația pe scurt

  • Noul Mers al Trenurilor intră în vigoare la 11 decembrie 2022 și este valabil până la 9 decembrie 2023.
  • Și în 2023 vitezele medii ale trenurilor care merg dintr-o parte în alta a țării vor fi de sub 55 km/h. De la București durează 15 ore călătoria până la Satu Mare și 12 ore jumătate până la Oradea. Trenurile care opresc în toate stațiile au viteze medii de 35-40 km/h.
  • Revin după opt ani trenurile InterCity, la care biletele vor costa în medie cu 15% mai mult decât la InterRegio. Cel mai lent IC are o viteză medie de sub 60 km/h între București și Cluj. Cel mai rapid are viteză medie de 87 km/h, între Brașov și Constanța.
  • Cele mai scumpe bilete de tren din țară costă aproape 400 de lei, pentru călătorii precum București – Arad sau Timișoara – Iași, în cabină single, la vagon de dormit.
  • Trenul cu cel mai lung parcurs care circulă tot anul este IR 1763 Iași-Timișoara, și perechea sa IR 1765 – 849 km, aproape 17 ore. La polul opus, cea mai scurtă distanță pe care circulă și opresc multe trenuri pe zi este București Basarab – Basarab haltă, călătorie de nici un 1 km.
  • Cea mai mare distanță între două gări din rețeaua CFR : Cogealac – Târgușor Dobrogrea, 20 km, 19 minute, pe linia 804 Medgidia – Tulcea.
  • Între Simeria și Sighișoara scad timpii de parcurs și sunt și porțiuni de 150 km/h. Mai rapide vor fi trenurile între Arad și Deva, dar pe acolo mai este mult de lucru pentru a se ajunge la viteze medii de peste 90 km/h.
  • Cea mai mare distanță parcursă în 2022-23 de un tren fără oprire: 229 km, Brașov – Teiuș, 4 ore și 10 minute. Un tren IC face asta, cu o viteză medie de 55 km/h. Sunt multe zone de șantier între Brașov și Sighișoara și o zonă de 150 km/h între Sighișoara și Blaj.

București – Brașov

Sunt peste 25 de trenuri pe sens, de la cinci companii, peste jumătate de la CFR Călători. Cel mai rapid este un IC care face 2 ore și 14 minute, oprind doar la Ploiești Vest. Cel mai lent este un Regio de la CFR Călători care face 4 ore și 12 minute pe 166 km. Biletele costă între 27 de lei la Regio și 61 lei la IC.

Pe București – Ploiești cresc timpii cu câteva minute. O mare diferență este că trenurile companiei private Regio Călători cresc în rang, devin RE, iar rezervarea locului devine obligatorie, deci biletele vor fi mai scumpe cu câțiva lei. În plus, trenurile acestei companii vor avea cu mult mai puține opriri, astfel că vor face și două ore și 40 de minute de la București la Brașov. Minusul este că vor fi mult mai puține trenuri pentru pasagerii din stații precum Florești – Prahova, Breaza, Poiana Țapului sau Dârste.

București – Constanța

Vor fi peste 15 trenuri pe sens, dintre care două InterCity-uri care vor face două ore pe cei 226 km. Cel mai lent este un tren Regio care face aproape cinci ore, fiindcă are opriri lungi. Cresc în medie cu câteva minute timpii față de anii trecuți, dar vor fi multe trenuri care fac sub două ore și jumătate pe 226 km. La IC tariful este 74 lei, la IR este 65 lei, iar la R este 32 lei.

București – Timișoara

Vor fi cinci trenuri pe sens pe zi, cele mai multe vor face peste 10 ore, pe o magistrală 100 unde este mare nevoie de lucrări și, din fericire, s-au semnat și contracte pentru viitoare modernizări. La clasa a 2 biletul costă 109 lei, iar la vagon de dormit single, 354 lei, la trenurile care au această opțiune.

Sibiu – Conexiuni foarte slabe cu restul țării

Vor fi doar trei trenuri pe sens între București și Sibiu, cel mai rapid făcând 5 ore și 14 minute pe 315 km. Prețurile pornesc de la 78 lei. Există și un tren IR care face peste șase ore. Între Sibiu și Brașov sunt șase trenuri pe zi. De la Sibiu la Cluj sunt două trenuri directe pe zi, 198 km, 4 ore și câteva minute.

Cine ar vrea să ajungă de la Sibiu la Iași ar face, în cel mai bun caz, 13 ore, schimbând trenul la București. De la Iași la Sibiu se poate ajunge în 11 ore și 45 de minute, cu schimbare la Brașov. De la Sibiu la Arad sunt două trenuri pe sens, 5 ore pe 284 km.

Între Sibiu și Craiova sunt trei trenuri pe zi, cu timpi cuprinși între 4 ore și 59 minute și 6 ore și 51 minute. Toate sunt Regio și biletul costă 36 lei.

Brașov – Constanța

Cinci trenuri pe zi, cu durate între 4 ore și jumătate (IC Tomis Expres) și 7 ore și 8 minute (un tren privat Regio Călători care staționează peste jumătate de oră în Gara de Nord. Din iunie până la început de septembrie se mai adaugă pe zi câteva sezoniere. Biletul costă 60 lei la RE și 100 de lei la IC. Distanța este 392 km.

Timișoara – Iași

Vor fi două trenuri directe, unul va face la dus 15 ore și 13 minute pe 789 km, via Oradea – Suceava, dar la întors va parcurge drumul în 16 ore și 13 minute. La clasa a 2-a biletul costă 130 lei. Trenul direct IR 1763 Iași – Timișoara face 17 ore pe 849 km, via Vatra Dornei – Cluj – Deva. Viteza medie este 50 km/h. La cușetă cu patru paturi un loc costă 201 lei, iar la cabină single poate fi cumpărat unul dintre cele mai scumpe bilete CFR Călători: 390 de lei.

Ca fapt divers, cea mai mică distanță pentru care poți cumpăra bilet în rețeaua CFR este de sub 1 km, între București Basarab și București Basarab haltă, 2-3 minute de călătorie, preț 4 lei. 11 trenuri opresc în ambele stații în drumul lor către Roșiori, Târgoviște sau Brașov.

București – Cluj

Vor fi patru trenuri pe sens, cel mai rapid fiind IC-ul care va face 8 ore și jumătate pe 497 km, cu o viteză medie de sub 60 km/h, via Brașov și Sighișoara. La IR biletul este 98 de lei, iar la IC, 113 lei. IR 1742 face aproape 10 ore, cu o viteză medie de 51 km/h.

Există și trenul IR 1835, via Craiova – Petroșani – Alba Iulia, pe o rută mai lungă, 621 km, aproape 13 ore, viteză medie 48 km/h. La acest tren biletul costă 120 lei.

București – Arad

Vor fi opt trenuri pe sens, pe mai multe rute. Cel mai rapid face 10 ore și 13 minute pe 599 km, via Brașov – Sibiu, iar cel mai lent este IR, via Craiova – Petroșani, aproape 12 ore pe 609 km. Biletul costă 109 lei la IR și 137 lei la IC. Cel mai comod este trenul Astra T C care pleacă seara din București și face 11 ore și 13 minute. Biletul costă 121 lei la clasa 2, iar la cușetă cu patru paturi biletul este 166 lei. La vagon de dormit lux single biletul este 380 lei. De la Arad la București cinci dintre cele opt trenuri fac peste 11 ore, iar cel mai rapid este trenul Dacia (Viena – București) care face 10 ore și 23 minute.

București – Suceava

Sunt cinci trenuri directe pe zi, cu parcurs între 5 ore și 39 minute și 6 ore și 10 minute pe 447 km. La IC prețul este 113 lei, iar la IR, 98 de lei.

Brașov – Iași

Sunt trei trenuri pe zi pe sens, cu timpi ce variază între 7 ore și 28 minute și 8 ore și 46 de minute. Trenul CFR Călători, via Miercurea Ciuc (470 km), este cel mai rapid și biletul costă 98 de lei (tren InterRegio). Trenurile Regio Călători merg prin Ploiești – Buzău, 456 km, 61 de lei.

București – Oradea

Călătoria de 649 km durează 12 ore și jumătate. Biletul este 120 lei la clasa a 2-a și cu 43 de lei mai mult la cușetă cu șase paturi. În cabina de dormit single prețul este 368 lei.

București – Iași

Vor fi șase trenuri pe sens, cu timpi între 5 ore și 58 minute și 6 ore și 51 minute pe 406 km. Interesant este că pe București – Iași trenul IC nu este cel mai rapid, ci IR 1661, singurul care face sub 6 ore. Diferența este că IR 1661 rulează via Tecuci – Bârlad, iar IC staționează 13 minute la Pașcani unde o parte dintre vagoane continuă pe M500 spre Suceava, iar o grupă de vagoane va rula pe M606 către Iași. La IC prețul este 113 lei, iar la IR, 98 de lei.

Satu Mare – Timișoara

Aproape 5 ore și 40 de minute durează drumul de 311 km. Există un tren pe zi, iar prețul este 78 de lei.

Timișoara – Oradea

Sunt șapte trenuri pe sens, cu durate ale călătoriei cuprinse între 3 ore și 22 minute și 4 ore și 35 minute. Pentru cei 178 km, prețul la IR este 53 lei, iar la R, 26 lei.

Brașov – Baia Mare

Sunt două trenuri directe pe zi, pe rute diferite. Cel mai rapid face 9 ore și un minut pe 458 km (via Miercurea Ciuc – Toplița), iar bietul este 99 de lei. De la Baia Mare la Brașov există și un tren RE care face 11 ore și 10 minute pe 524 km (via Cluj – Sighișoara). Biletul costă 95 de lei.

București – Satu Mare

Există un tren direct pe zi, iar călătoria de 782 km durează între 14 ore jumătate și 15 ore. Prețul este de 130 lei la cl 2, iar la cușetă cu șase locuri prețul este 173 lei. La vagonul de dormit, cu două locuri în cabină, biletul costă 284 lei. La single un bilet este 380 lei.

Cluj – Suceava

Vor fi patru trenuri pe sens, cu călătorii care durează între 6 ore și 38 minute și 7 ore pe cei 322 km. Biletul costă 78 de lei.

București – Galați

Vor fi șase trenuri directe pe zi, cu parcurs între 3 ore și 33 minute și 3 ore și 58 minute pe 259 km. La RE biletul costă 46 de lei, iar la IR, 72 lei.

Cluj – Oradea

În medie circulă un tren pe oră, dar sunt și intervale mai mari fără trenuri. Cele mai rapide trenuri fac 2 ore și 30 de minute, cele mai lente fac aproape 4 ore pe 152 km. La IR biletul este 48 de lei, iar la R este 22 de lei.

București – Aeroport H Coandă T1

Pentru prima oară linia către Aeroport este inclusă în ediția tipărită a Mersului Trenurilor, sub numele 700 T1. Trenurile circulă la interval de 40 de minute, cei 19 km sunt parcurși între 21 și 25 de minute, iar biletul costă 5 lei. După un început ezitant, linia către aeroport este folosită e un număr mare de călători.

Oradea – Galați

Nu există tren direct, iar cel mai rapid parcurs este de 16 ore și 2 minute, schimbând de trei ori trenul (la Cluj, la Suceava, la Buzău). Biletul ar costa 200 lei, distanța este 924 km. De la Galați la Oradea cel mai rapid traseu este de 15 ore și 58 minute, cu două schimbări de tren. Biletul costă 185 de lei.

Sighișoara – Simeria

Merită menționat acest tronson fiindcă, după mulți ani de lucrări, în sfârșit se circulă cu viteză, fiind și porțiuni de 150 km/h. Cei 169 km sunt parcurși într-o oră și 57 de minute. În 2019 cel mai rapid tren făcea două ore și 46 de minute, iar anul trecut, două ore și 15 minute.

Zone cu șantiere mari și viteze mici

Între Brașov și Sighișoara vor fi opt trenuri pe sens, iar călătoria pe cei 128 km va dura între 3 ore și 4 minute și 4 ore și 8 minute. Cel mai „rapid” tren are o viteză medie de 41 km/h, cel mai lent, 32 km/h. Trenul IC va avea o viteză medie de 42 km/h.

Între Deva și Arad sunt 149 km și cel mai rapid tren face 2 ore și 20 de minute, iar cel mai lent, 4 ore și 24 minute, fiindcă are mai multe opriri lungi în zonele cu lucrări. Sunt 11 trenuri pe sens, cele mai rapide vor rula cu peste 120 km/h în zona Radna și cu 150 km/h aproape de Arad. În rest multe porțiuni cu 40-50 km/h, mai ales în zona Gurasada și Săvârșin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *