
O tânără de doar 33 de ani a fost ucisă cu sânge rece chiar de ziua ei de naștere. Nenorocirea a avut loc înainte de petrecerea fetei, iar fostul iubit este cel care a lăsat-o fără suflate sub o ploaie de lovituri de cuțit.
Scene greu de descris au avut loc în București, în locuința tinerei de 33 de ani. Aceasta organizase o petrecere cu ocazia zilei sale de naștere și era în așteptarea invitaților. Cel care a ajuns primul a fost fostul iubit, însă acesta avea pus la punct un plan diabolic.
Ajuns la ușa tinerei a început să o lovească cu un cuțit până aceasta a căzut într-o baltă de sânge. Din spusele apropiaților, se pare că tânăra se hotărâse să îi mai acorde o șansă fostului iubit. Acesta a venit special din Italia pentru a o ucide.
Noi la ora 20:30 trebuia să fim sus să îi facem surpriza. Şi el s-a dus mai devreme. Primul invitat care a ajuns a văzut-o în scara blocului rănită şi strigând după ajutor. În acel moment, agresorul a mai lovit-o de câteva ori cu cuţitul.”, a declarat un prieten de al tinerei, potrivit Observatornews.
Planul bărbatului a fost premeditat pas cu pas. Acesta muncea în Italia și le-a spus prietenilor tinerei, cu doar 4 zile înainte de tragedie, că o va ucide. Totodată, tânăra se gândise să depună un ordin de restricție împotriva lui, însă nu a mai apucat.
”Pe 13 seara la ora 10 a venit direct de la aeroport. A venit aici, noi eram la petrecere. I-a dat florile, i-a dat cadoul, s-au pupat. A avut-o premeditată. El ne-a sunat şi a zis că o omoară. Asta când era el în Italia, adică acum patru zile.
Se plângea, zicea că vrea să depună ordin de restricţie pentru el. Din păcate, de la gelozie sau de la ce o fi fost în capul lui, a omorât-o pe fata asta”, a mai spus unul din prietenii fetei.
După ce și-a ucis iubita, bărbatul a rămas în apartamentul victimei, acolo unde a fost găsit de autorități. În cele din urmă, agresorul și-a recunoscut fapta și urmează să fie judecat pentru omor calificat.