Finala Campionatului Mondial a ținut seara trecută pe toată lumea cu sufletul la gură. Argentina și Franța și-au disputat trofeul, iar în cele din urmă echipa lui Lionel Messi a ieșit învigătoare. La festivitatea de premiere, pe scenă, printre numerose nume importante din fotbal și nu numai, s-a numărat și o româncă. Aceast a ținut trofeul oferit lui Lionel Messi pentru cel mai bun jucător.
Românca Adraina Paul a urcat pe scenă la festivitatea de premiere din Qatar. Mai mult, aceasta a ținut în mână trofeul oferit lui Lionel Messi pentru cel mai bun jucător. Femeia este angajata companiei aeriene Qatar Airways și s-a numărat printre stewardesele care au adus trofeele și medaliile la Qatar.
Tânăra româncă a trăit un moment unic și a împărtășit și cu urmăritorii săi din mediul online asta. Adriana Paul a postat mai multe fotografi de la ceremonia de premieră și s-a declarat mândră de reușita ei.
„Am împărțit scena cu cei mai mari oameni din fotbal.”, a scris Adriana Paul în mediul online, duminică seara.

Argentina, campioana mondială
Ieri, 18 decembrie, după un meci greu, Argentia a reușit să învingă Franța. Microbiștii din întreaga lume au stat cu sufletul la gruă, finalul decizându-se la loteria penalty-urilor. În cele din urmă, după un meci strâns, Argentina a devenit campioan modială. Astfel, Lionel Messi, starul echipei, a reușit să își treacă în plamares și ultima cupă ce îi lipsea.
Mai mult, celebrul fotbalist a fost declarat cel mai bun jucător al Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. Starul s-a declarat copleșit de întreaga reușită și i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ce a reușit să obțină. Acesta și-a asigurat fanii că îl vor revedea curând pe teren. Se pare că își dorește să mai bifeze câteva meciuri din poziția de campion mondial.
„Vreau să mai joc câteva meciuri şi în calitate de campion mondial. Asta îşi doreşte toată lumea, este cel mai dorit trofeu de toţi. Am avut noroc că am realizat totul în cariera mea şi doar cupa asta îmi lipsea. Vreau să mă bucur cu toată lumea de acest trofeu.
Nu puteam cere nimic mai mult. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat. Trebuia să fim campioni mondiali, nu e timpul de analiză, e timpul să sărbătorim. Cu siguranţă va fi ultimul meci al meu la o Cupă Mondială.”, a declarat Lionel Messi.