Cancelarul Germaniei: România și Bulgaria ar trebui „să urmeze în curând” în Schengen

Cancelarul german Olaf Scholz spune că România și Bulgaria ar trebui să intre în Spațiul Schengen „în curând”, conform Associated Press.

Olaf ScholzFoto: Bernd Von Jutrczenka / AFP / Profimedia Images

Vorbind în fața Parlamentului înaintea Consiliului European de la Bruxelles, Scholz a salutat relansarea discuțiilor de aderare la UE cu cele șase țări din Balcanii de Vest și decizia din această săptămână de a acorda Bosniei statutul de candidat. „Este în interesul nostru, al Germaniei și al Europei, ca restul Balcanilor să devină parte a Uniunii Europene”, le-a spus el parlamentarilor la Berlin.

Scholz a lăudat, de asemenea, decizia de a permite Croației să se alăture spațiului european de liberă circulație, spunând că România și Bulgaria ar trebui „să urmeze în curând” în Schengen.

România, care așteaptă intrarea în Schengen de 11 ani, nu a intrat în spațiul european de liberă circulație nici de această dată, deși a avut sprijinul a 26 de state membre ale UE. Austria a reușit să blocheze joi decizia favorabilă în Consiliul JAI, pentru aderarea la Schengen fiind necesară unanimitate. Olanda i s-a alăturat, în condițiile în care se opune aderării Bulgariei, iar votul a fost dat „la pachet cu România”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *